luni, 4 ianuarie 2010

Despre competitie (rivalitate)

Am petrecut mult timp pentru a căuta sursa primă a tuturor problemelor noastre, ale oamenilor şi am ajuns la concluzia că această sursă este competiţia dintre noi pentru resursele limitate ale Terrei sau pentru relaţionarea cu semenii noştrii.
I-am spus competiţie pentru ca toate vietaţile şi toate speciile de pe Pământ se află în competiţie unele cu altele. Exista competiţie interspecii dar există competiţie si intre indivizii aceleiaşi specii. O particularitate sunt speciile sociale. Aici întâlnim atât competiţie cât şi cooperare.
Oamenii sunt fiinţe sociale. Trăim în comunităţi mai mari sau mai mici şi depindem unii de alţii pentru a rezolva anumite probleme, pentru a extrage mai rapid şi mai eficient resursele din natură şi pentru a le transforma în bunuri care satisfac nevoile curente ale oamenilor. Compasiunea, iubirea, afecţiunea, ataşamentul, prietenia si multe altele asemenea, sunt caracteristici ale vieţii sociale, sunt manifestari organice profunde ale fiecarui individ care fac posibila coeziunea sociala.
Totuşi în ciuda acestor caracteristici ale oamenilor putem identifica fără rezerve manifestari ale competiţiei dure între indivizi sau între grupuri de indivizi. La oameni, această competiţie iese din sfera naturalului, iese din sfera nevoilor de baza şi capătă aspecte complexe, devenind mai degraba rivalitate. Găsim în prezent "duşmani de moarte" care nici măcar nu ştiu sau nu înţeleg de ce se duşmănesc. Sunt oameni care se afiliază unui grup şi devin automat rivali cu membrii altui grup. Fie ca vorbim despre naţionalism, rasă, religie, cluburi sportive, partide politice, companii multinaţionale, etc. oamenii devin automat rivali doar prin afiliere la astfel de grupuri. Automat se trezeste un sentiment de ura, de învrajbire, faţă de cei care aparţin unui grup rival. Iar partea tristă este că de multe ori, oamenii nici măcar nu se întreabă de ce se duşmănesc.
Experienţa de până acum, ne arată utilitatea competiţiei. Competiţia a facut posibilă evoluţia speciilor şi apariţia omului. Tot competiţia a facut posibila evoluţia tehnologică şi răspândirea oamenilor pe întreaga planetă. Pentru economia de piaţă competiţia este principalul factor de reglare şi de progres. Totuşi până unde putem merge cu această competiţie? Poate ea să se întindă la nesfârsit? Care ar fi consecinţele unei competiţii totale între oameni, având în vedere creşterile exponenţiale ale populaţiei, consumului de resurse, progresului tehnologic?
În opinia mea, există o limită, dată de faptul că planeta noastră are resurse limitate, iar competiţia între oameni consumă resurse. Paradoxal, ne aflăm într-o competiţie pentru resurse limitate, dar pentru a "fura" resursele altora, trebuie sa consumăm mult mai multe resurse decât dacă nu am fi în competiţie. Voi dezvolta acest aspect în articolul următor şi voi explica şi de ce cred ca această competiţie este principala noastra problemă şi că aici ar trebui să ne concentrăm eforturile pentru a crea o lume mai bună pentru copiii şi nepoţii noştrii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu